Dragostea e un superlativ [ Abbeh & Metal ]

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Dragostea e un superlativ [ Abbeh & Metal ]

Mesaj Scris de Me†al la data de Vin Dec 03, 2010 9:05 pm

Am venit și noi odată într-o zi înnorată. Terminând cu colindele modificate genetic * laughs * .
Cred că v - ați dat seama că acesta este un nou fic făcut cu my dear Abbeh. Ea o să scrie din punctul de vedere al Dianei, personajul principal feminin, iar eu din cel al lui Michael, personajul principal masculin.
Nu am să o mai lungesc, so this is the first chap.
Lectură plăcută și vă așteptăm părerile !

Capitolul 1


Priveam pierdut în gol, stând pe aceeași băncuță din lemn vechi și ținând în mână un desen cu o pisică gri. Cineva m-a apucat de mână și m-a tras spre realitate. O fetiță cu părul de un șaten frumos și ochii verzi cu puțin căprui. Îmi zâmbea fericită și-mi luă desenul din mână, trâgându-mă după ea. M-am lăsat condus fără probleme de către ea și am străbătut locul de joacă, ajungând lângă gardul de lemn. Mi-a dat drumul încet la mână și a ridicat ceva. Nu mi-a venint să cred ce am văzut. Cu mâinile ei slăbuțe îmi întindea o pisicuță mică, gri, asemănătoare cu un ursuleț. Exact ce-mi dorisem. Mi-a afișat din nou acel zâmbet dulceag și am luat în mână pisicuța ce a morlăit și s-a așezat confortabil în brațele mele.

- Michael !
Acel țipăt înconfundabil m-a trezit la viață. Pe ușa camerei mele a intrat Diana, sărind în pat, lângă mine. A prins așternutul verzui în mâini și a zâmbit, trăgând de plapumă. Am oftat, vizibil amuzat de caracterul ei copilăros și am privit tavanul albastru, de aceeași culoare cu pereții. Văzându-mă gânditor, Dia nu s-a abținut și a întrebat ce am pățit.
- Nimic, doar mi-e somn, am spus afișând un zâmbet stângaci și aruncându-i plapuma
pe cap.
A început să bombăne și să se foiască, făcându-mă să râd în hohote. În orice moment, Diana putea fără dar și poate să mă facă să fiu foarte fericit. Cred că asta era una dintre calitățile care-mi plăceau la ea. Și nu degeaba eram cei mai buni prieteni de opt ani. A sărit din pat, aruncând pe jos pătura și privindu-mă atentă, fiind gata să sară să atace. Am zâmbit visător și am privit-o cum își aranja tricoul negru cu inscripții și cum se avântă spre mine. Nu m-am mișcat din locul meu, fiind sigur că avea să aplice tactica cu gâdilatul. Și am avut dreptate. Cât de mult putea să profite de pe urma slăbiciunii mele ! A început să mă gâdile, eu prăpădindu-mă de râs și căzând pe jos, încercând să o opresc. Salvarea mea a fost Chabby, pisicuța gri, ce și-a făcut apariția în încăpere, miorlăind. A sărit în brațele Dianei, ea căzând pe spale și lăsându-mă în pace. Mi-a luat ceva să-mi revină respirația la normal și am stat acolo, ea sprijinită de pat, eu de perete mult timp. Ne priveam intens, Chabby uitându-se ba la mine, ba la Dia.
Într-un final, am întrebat:
-Până la urmă, ce facem azi ?
Era sâmbătă și, ca în fiecare weekend, amândoi stăteam împreună. Nu exista weekend
În care să nu ne vedem. De fapt, îl petreceam împreună, ca frații. Și, ca în fiecare sâmbătă, Dia era cea care venea să mă trezească, urlându-mi numele cu tonul acela familiar și sufocându-mă cu îmbrățișări. De câțiva ani, ea făcea acest lucru devenit deja un tabiet. La început, mama mea credea că era ceva mai presus de prietenie între noi fiindcă nu concepea apropierea aceea dintre un băiat și o fată, dar, cu timpul, a înțeles că eram cei mai buni prieteni.
-Tu n-ai niciodată vreo idee, Mika ? M-a mustrat. Dacă tot n-avem idei, hai în parc, a
continuat știind că nu aveam de gând să-i răspund.
Am zâmbit inocent și m-am ridicat de pe jos, luând un tricou de la Element din dulap. Fără să-mi pese că șatena era încă în cameră, l-am tras pe mine și mi-am pus perechea de blugi negrii și skaterii turcoaz. Dia continua să se joace cu pisica, așteptând să mă îmbrac. Într-un final, fiind sigur că eram gata, am ridicat-o pe adolescentă în picioare și mi-am luat skateboardul, știind sigur că aveam să mergem cu ele. Cum mă așteptam, skateboardul Dianei era sprijinit de perete, în același loc, lângă ușă. Am pornit încet pe drumul scurt spre parc. Aveam de parcurs doar o străduță și de traversat o intersecție și ne pomeneam în parc.
-Deci, la ce te gândeai dimineață? M-a întrebat ciufulindu-și părul.
-Ai o memorie prea bună, am comentat privind-o. Doar mă gândeam la felul în care ne-am cunoscut. Știi, cum tu mi-ai dat-o pe Chabby.
M-a privit și a zâmbit melancolică, amintindu-și acele minunate lucruri. A întins o mână spre capul meu și m-am uitat mirat la ea, vrând să întreb ce dorea. Dar imediat am realizat ce făcea.
-Știi, cred că ar trebui să te piepteni înainte de a ieși din casă, măi, a spus în hohote de râs.
Am râs, dându-i dreptate. Probabil că acesta era unul dintre marile mele defecte. Niciodată nu plecam din casă uitându-mă în oglindă, ori pieptănându-mă. Deseori, părul meu brunet, puțin lung, stătea perfect așa, ușor ciufulit. Și, desigur, lenea mă împiedica să mă pieptăn. Îmi plăcea părul meu când era ciufulit și cu asta basta.
-L-ai văzut pe tipul ăla cu părul șaten de pe coperta revistei Mojo ? A întrebat entuziasmată.
-Da, doar mi-ai arătat revista aia toată ziua și mi-ai citit tot felul de tâmpenii din ea. Dar care-i faza cu tipul ?
-Era așa drăguț ! Haide măi, Mika! Nu ai recunoaște o bunăciune nici dacă ți-ar da o palmă !
-Da. Din nefericire pentru tine, la ultima verificare nu eram gay. Îmi pare nespus de rău că nu pot să vorbesc cu tine despre ultimele „bunăciuni” de pe coperta Mojo, am glumit.
A izbucnit într-un râs nebun, ținând-o așa mult timp și întrebându-mă dacă nu sunt cumva gay sau dacă sunt sigur că nu sunt homosexual.
Restul drumului l-am parcurs râzând și bucurându-ne de clipele frumoase împreună, ignorând comentariile celor din jur cu privire la „ce cuplu frumos suntem”. Ce mai conta ce credeau ceilalți când noi știam foarte bine că suntem doar prieteni buni ? Sincer să fiu, niciodată nu m-aș fi gândit să fim un cuplu. Dia era prietena mea cea mai bună și nu mă puteam imagina stând cu ea și privind apusul, ca doi îndrăgostiți sau sărutându-ne și ținându-ne de mână. În plus, știam că ea fusese îndrăgostită nebunește de un fost tip din școală, ce a plecat. Îi plăcuse fără oprire timp de nouă luni – sau cam așa ceva – și nici măcar nu-l cunoscuse. Știam prea bine cât de mult suferise, cum plângea rareori, cum juca teatru în fața colegilor ca să nu observe nimeni durerea aceea... Eu fusesem singurul ce-și dăduse seama și am încercat orbește să-i fac să se cunoască, dar totul a fost în zadar. Chiar și acum, după câteva luni, simțeam cum durerea nu-i trecuse încă. Acesta era un motiv pentru care nu mă gândisem niciodată la o posibilă relație. Știam că încă suferea.
-Haide la rampe, a spus când am intrat în parc.
Simultan, am pornit într-o cursă pe skateboarduri, întreptându-ne rapid către rampe. Oamenii ce erau cu copiii lor mici în parc, în trăgeau departe de noi, având grijă ca nu cumva să-i rănim. Am surâs, deranjat de gestul adulților fiindcă nu era prima dată când vreunul dintre noi se dădea pe un skateboard. Probabil că și Dia a reacțional la fel, văzând cum a oftat.
Ajunși la rampe, ne-am aruncat rucsacele pe o bancă și m-am trântit pe aceasta, Diana așezându-se lângă mine. Și-a scos din geantă o revistă și mi-a aruncat o privire malefică de știi – tu – ce – am – eu – aici. Am privit răbtător și mi-a îndesat în față noul număr din revista Mojo, zâmbind fericită.
-Trebuia să mă aștept, am spus pregătindu-mă să-mi arate diferiți cântăreți ce arătau foarte bine.
-Ia te uită !
A desfăcut ambalajul din plastic și a scos CD – ul ce se oferea gratuit la fiecare număr apărut lunar. Nu mi-a luat mult să realizez al cărei trupe era și i-am luat revista din mână.
-Cât interes subit, a comentat cu un zâmbet larg pe față.
-Nu se poate ! Cred că am ajuns în rai ! Este un articol despre AC/DC și au dat și albumul Highway to Hell.
Eram extrem de entuziasmat, AC/DC fiind una dintre formațiile mele favorite de mult timp. Am început să răsfoiesc revista, în căutarea articolului mult așteptat. Sincer să fiu, nu m-aș fi așteptat să găsesc un articol despre această trupă în Mojo, lucru ce m-a făcut să regret că am numit-o revistă pentru oamenii fără alte ocupații mai interesante și care dau banii degeaba. Se pare că acum eram și eu unul dintre ei.
-Să nu-mi spui că acum îți place revista, a zis înghiontindu-mă în coaste.
I-am oferit unul din zâmbetele mele inocente și am apucat carcasa CD – ului, studiind-o pentru puțin timp. Apoi am abordat fața aceea de cățeluș, ce o convingea mereu de Dia. Înțelegându-mi ideea, și-a dat ochii peste cap, spunând:
-Bine. Poți să-l iei și, dacă vrei, ia și revista că tot mama a făcut două abonamente pentru ea și am lunar două exemplare.
Am început să râdem amândoi.
Da, puteam să confirm că mama Dianei era o persoană incredibil de neatentă. Când trebuia să se ducă la apartamentul numărul 192, s-a dus la 122 fiindcă semănau prea mult literele și nu avea mult de urcat. Țin minte că am rugat-o să-mi trimită un plic la nu știu ce concurs și, până la urmă, am aflat că ea îl pusese în cutia poștală greșită ! Niciodată n-aș fi crezut că poate exista o femeie atât de neatentă, agitată, grăbită, dar am aflat că m-am înșelat când am cunoscut-o pe mama adolescentei.
Ea s-a ridicat în picioare, privindu-mă însistent. Știam că dorea să-mi arate ceva, așa că am zâmbit ștrengărește și am dat din cap. Fiindcă ne înțelegeam atât de bine, și-a dat seama într-o clipită ce-i comunicasem fără să vorbesc și s-a concentrat. A încercat un casper care i-a ieșit în totalitate, dar, la final, fiindcă n-a fost atentă, a căzut pe jos. Am sărit ca ars de pe bancă și am îngenunchiat lângă ea, întrebând îngrijorat :
-Ești bine ?
Totuși, răspunsul nu a venit. Privea atentă într-un punct, dar mi-am canalizat atenția spre genunchiul ei. I se rupsese puțin materialul blugilor și puteam vedea cum sângele îi curgea lin pe piele. Am luat rapid din rucsacul meu sticla de apă și un șervețel, udându-l cu lichidul transparent și tamponând peste rană. A tresărit ușor, dar apoi a rămas calmă, neafectată.
-Te doare?
Și, iarăși, răspunsul a întârziat să apară. Enervat, m-am uitat în direcția în care privea și am înțeles de ce nu răspunsese. Puțin mai departe, pe o bancă stătea tipul care-i plăcuse lui Dia. Era împreună cu o altă tipă – genul ce ar face orice pentru o partidă de sex – și se lingeau de mama focului. Primul impuls a fost să mă duc și să-l strâng de gât pe băiatul ăla, să îl omor pentru ce-i făcuse Dianei mele. Totuși, știam că nu era vina lui căci nici nu știuse că prietena mea îl plăcuse. I-am mângâiat părul, neștiind ce să fac, ce să spun. Am tăcut și am ridicat-o de pe jos, așezând-o pe bancă și m-am dus să-i iau skateboardul de lângă un coș de gunoi. I-am mai aruncat o ultimă privire tipului nenorocit și am pus placa lângă a mea, trântindu-mă pe bancă lângă Dia. Ea stătea cu genunchii strânși la piept și mai avea puțin și începea să plângă. Mi-am trecut o mână pe după umerii ei și am tras-o mai aproape de mine. Probabil că aștepta să spun ceva, așa că am încercat să găsesc niște cuvinte potrivite.
-E un nesimțit. Se dă la toate fetele. Nu te merită.
Probabil că n-a fost cel mai strălucit lucru pe care l-am spus fiindcă am simțit-o cum tremură. Nu a durat mult și s-a arucat în brațele mele, strângându-mi tricoul în pumni, lăsând lacrimile să curgă. Am fost șocat, dar am oftat și i-am mângâiat părul, lăsându-mi bărbia pe creștetul capului ei.
-Dia... Am șoptit, simțindu-mă neputincios, inutil.

Me†al

Mesaje : 10
Data de inscriere : 03/12/2010
Varsta : 21

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum